- rostuí
- vb., ind. prez. 1 sg. şi. 3 pl. rostuiésc, imperf. 3 sg. rostuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. rostuiáscã
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
rostuí
Look at other dictionaries:
rostui — ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. tranz. 1. A aşeza, a aranja aşa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într un post, într o situaţie convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de… … Dicționar Român
călca — CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păşi. ♢ expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla ţanţoş, trufaş. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea… … Dicționar Român
rosti — ROSTÍ, rostésc, vb. IV. 1. tranz. A articula, a pronunţa sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. refl. (Rar) A se pronunţa, a şi spune părerea autorizată. ♦ tranz. A… … Dicționar Român
rostuire — ROSTUÍRE, rostuiri, s.f. Acţiunea de a rostui şi rezultatul ei. – v. rostui. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 rostuíre s. f., g. d. art. rostuírii; pl. rostuíri Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic … Dicționar Român
aşeza — AŞEZÁ, aşéz, vb. I. I. 1. refl. şi tranz. A (se) pune pe ceva sau undeva pentru a şedea sau a face să şadă. ♢ expr. (refl.) A se aşeza în pat = a se întinde în pat; a se culca. A se aşeza la lucru = a începe să facă o treabă. ♦ refl. A poposi. ♦… … Dicționar Român
forostui — forostuí ( uésc, – ít), vb. – 1. (Trans.) A îndrepta. – 2. A vindeca, a cicatriza. – var. forost(ro)i. Mag. forrasztani (DAR; Cihac, II, 500). cf. rostui. Trimis de blaurb, 11.12.2008. Sursa: DER … Dicționar Român
năvădi — NĂVĂDÍ, năvădesc, vb. IV. tranz. (La războiul de ţesut) A trece firele urzelii prin iţe şi spată, în ordinea cerută de modelul ţesăturii. [var.: (reg.) nevedí, nividí vb. IV] – Din sl. navoditi. Trimis de LauraGellner, 06.06.2004. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
rost — ROST, rosturi, s.n. 1. Sens, înţeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuţie, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a şi întocmi viaţa; stare, situaţie socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ♢ expr. A (nu) şti rostul cuiva … Dicționar Român
rostuit — ROSTUÍT, Ă, rostuiţi, te, adj. 1. (Despre persoane) Aşezat într un loc sau într o slujbă convenabilă; cu situaţie, cu gospodărie. 2. (Despre zidărie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etanş. – v. rostui. Trimis de LauraGellner,… … Dicționar Român
rostuitor — ROSTUITÓR, rostuitoare, s.n. Unealtă a lemnarului constituită dintr o lamă de oţel, cu care se abat dinţii pânzelor de ferăstrău. [pr.: tu i ] – Rostui + suf. tor. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 rostuitór s. n. (sil. tu i ),… … Dicționar Român
